Judecarea dosarului de corupție al lui Miron Mitrea se amână pentru 30 septembrie

Judecarea dosarului de corupție al lui Miron Mitrea se amână pentru 30 septembrie
Publicat: 28/08/2014, 12:01

La termenul de joi al procesului, instanța a arătat că au fost depuse suplimente de expertiză, dar și opinia separată a expertului parte, respectiv a expertului angajat de Mitrea să participe alături de alți trei experți stabiliți de instanță la expertizarea lucrărilor la casa mamei.

Avocatul lui Miron Mitrea, precum și avocații celorlalți inculpați, a arătat că nu a luat cunoștință de depunerea acestui document și a solicitat amânarea cauzei din acest considerent.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a amânat pentru 30 septembrie continuarea dezbaterilor în cest caz, dată la care vor fi chemați la instanță inclusiv cei patru experți pentru a oferi lămuriri privind actele întocmite.

Miron Mitrea este judecat pentru fapte de corupție în legătură cu lucrări de renovare făcute la casa mamei sale, alături de Irina Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), și Nicolae Popescu, care era arhitect-șef al Primăriei Voluntari la data faptelor.

În 25 octombrie 2013, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ultimele două infracțiuni în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită.

În același dosar a fost trimisă în judecată și Irina Paula Jianu, fost inspector de stat șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții, ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilității, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracțiuni sub forma participației improprii, în formă continuată.

De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect șef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la acea dată, a pretins și primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare care au fost executate de societățile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău și Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

„Foloasele necuvenite au fost pretinse și primite în schimbul numirii și menținerii Irinei Paula Jianu în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al ISC. La momentul numirii în funcția publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreședinte, respectiv acționar la societățile comerciale menționate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Cei trei inculpați au fost trimiși inițial în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la Direcția Națională Anticorupție, din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunțat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013.

Camera Deputaților a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

Social-democratul Miron Mitrea și-a anunțat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaților, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunității.

Ulterior, Mitrea a obținut un mandat de senator (2008 – 2012) și un nou mandat de deputat (2012 – 2016).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...